Suntem aici. Aici e defapt tot, aici e inceputul si totodata sfarsitul. Suntem amandoi aici, eu si tu. Trebuie sa luam  o decizie. Decizia mea e sa te tin captivat, deciza ta e daca te captiveaza sau nu povestea mea. Decize… parca trebuia sa fie lejer…  uite cum cititul si scrisul devin o povara. Parca e prea devreme sa renunti, parca e prea devreme sa ma opresc din scris. Scris… ma amuza, adevarul e ca nu scriu! Adevarul e ca acum fumez “diblu” (un amestec de cannabis cu tutun) si apas butoane (ce bine ca au litere, altfel era un pic ciudat). Dar scrisul suna bine, ma face sa ma gandesc la pix si pixul la cerneala. Cerneala e ok… e o substanta magica.E formula cea mai miraculasa, singura substanta facuta de om, care poate transforma un patron intr-un simplu recipient mic de plastic. Creneala… un cuvant pe cale de disparitie… imagineaza-ti ca cerneala e stramosul caracterelor, tastelor cea ce inseamna ca, calimara era un fel de tastatura. Da am deraiat.

Aici apare din nou. Ce sa faci? Daca te-am amuzat ai sa mergi mai departe, daca nu toata povestirea e compromisa aberatiei.  Da-i o sansa. Hai sa ne cunoastem. Imagineaza-ti ca citim impreuna. Daca ma stii ai sa imi cunosti vocea daca nu ai sa imi dai o voce care crezi tu ca mi se potriveste. E o provocare.